Eruptia apei minerale naturale carbogazoase din sonda hidrogeologica F6 – Dorna Candrenilor
Apa minerala naturala ia nastere odata cu migrarea spre adancuri a apelor de suprafata provenite in mare parte din precipitatii si care in drumul lor intalnesc o roca colector care favorizeaza acumularea acestora, formand o “mare subterana” denumita acvifer. Acviferele pot fi exploatate prin emergente naturale „izvoare” sau prin foraje. In cazul de fata acviferul subteran este exploatat prin mai multe sonde hidrogeologice din care sonda F6 – Dorna Candrenilor pare sa fie cea mai impresionanta datorita caracterului eruptiv.
Acest fenomen spectaculos are loc in prezenta dioxidului de carbon care migreaza din adancuri spre suprafata pe sistemele de falii și fisuri locale. Eruptiile din sonda F6 – Dorna Candrenilor sunt generate de fluxul dioxidului de carbon care are loc in doua faze: faza activa atunci cand are loc eruptia apei din sonda si faza inactiva atunci cand apa din sonda se retrage pana la o anumita adancime de la care incepe cresterea nivelului apei.
Eruptia surprinsa in data de 29.03.2022 a fost destul de violenta, coloana de apa masurand aprox. 12 m inaltime.
Vezi momentul eruptiei aici: Facebook SNAM SA